Primăria Ciorăști va pune în curând în funcțiune stația de asfalt

Primăria își va produce singură asfaltul necesar pentru lucrările la infrastructură, după ce a reușit achiziționarea unei stații de asfalt. Echipamentul a fost deja instalat la baza de la Mihălceni și urmează să intre în probe și să fie pus în funcțiune. Autoritățile locale încearcă din anul 2017 să cumpere o stație de asfalt, dar inițiativa a fost îngreunată din cauza unei firme neserioase care nu a vrut să își onoreze contractul. În aceste condiții, a fost necesară o nouă licitație pentru a găsi echipamentele pentru producerea asfaltului.

”Toate proiectele de asfaltare a drumurilor din comună au fost realizate cu firma proprie, care are experiența și dotările necesare. Politica noastră a fost nu doar să avem noi toate dotările necesare, ci să ne și producem singuri materialele necesare pentru lucrările la drumuri. Prima dată am achiziționat un concasor pentru piatră, iar următorul pas a fost stația de asfalt. Noi vrem să o punem în funcțiune în cel mai scurt timp, deoarece avem în lucru un proiect mare de modernizare a drumurilor cu fonduri europene”, a declarat primarul Nicolae Braicău.

 În proiectul de asfaltare finanțat prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au fost prinse drumuri cu o lungime totală de 6,5 km.

Producerea materialelor aduce economii importante Primăriei

Investițiile făcute de Primăria Ciorăști în ultimii ani au adus economii importante la lucrările care au fost efectuate. În dotarea SC Prestări Servicii Ciorăști SRL se află toate utilajele necesare pentru balastare și asfaltare de drumuri. Pentru că drumurile din comună nu au fost balastate înainte ca Nicolae Braicău să fie ales primar au fost necesare cantități foarte mari de piatră pentru reabilitarea drumurilor și pregătirea lor pentru asfaltare. De aceea, Primăria a achiziționat un concasor pentru piatră, care funționează la baza de la Mihălceni.

Atunci când am achiziționat concasorul, toți ne-au spus că nu vom obține economii semnificative la piatră de pe urma acestei investiții. Realitatea ne-a demonstrat însă că nu este așa, pentru că am reușit să reducem costurile cu piatra cu aproape 50%”, a arătat primarul Nicolae Braicău.

Și la drumuri se va întâmpla probabila același lucru. Pentru că în Vrancea sunt multe proiecte pentru drumuri finanțate de Ministerul Dezvoltării, producătorii de asfalt au profitat de ocazia de a-și crește câștigurile și au crescut foarte mult prețurile. Dacă la asfalt sunt puțini producători, numărul furnizorilor de materie primă, respectiv bitum, este mai mare, astfel încât la ei prețurile nu s-au modificat semnificativ.

”Din calculele pe carele-am efectuat, dacă am produce singuri asfaltul am reduce costurile cu circa 40%. Este o scădere mare, care ne-ar permite să asfaltăm mai multe drumuri din comună. O stație de asfalt este o investiție care poate aduce venituri tot timpul, pentru că putem vinde asfalt și altor firme de specialitate”, a declarat primarul Nicolae Braicău.

Stația de asfalt a costat aproximativ 200.000 de euro, iar autoritățile locale estimează că vor recupera rapid această cheltuială.

 

 

 

 

Categorii: Știri

Etichete: ,,